Pe frumoasa din imagine am gasit-o acum cateva zile, speriata si dezorientata sub masina mea(fix sub masina mea, ce coincidenta!?!), cu un siret legat in jurul gatului si cu burt pana la pamant.
Doua vecine ma asteptau cu zambetul pe buze sa-mi dea vestea. Dupa ce am socializat un pic cu catelusa si ne-am imprietenit, dau sa le intreb pe vecine ce parere au, ce idei le vin...ia vecinele de unde nu-s! Se evaporasera intre timp, ca deh, pasasera deja problema. Tipic.
Am cazat-o in garajul unei amice, alaturi de o alta catelusa. Nu s-a opus, mai mult chiar, s-a dovedit a fi un catel extrem de prietenos si cuminte. Intre timp, o amica (multumesc, Miki!) a luat-o si a dus-o la sterilizat.
A inceput goana contra cronometru pentru gasirea unui adoptator-anunturi, e-mailuri, telefoane.
Intre timp, am cautat vreun posibil anunt care sa ma duca catre posibilii stapani care au pierdut-o. N-am gasit insa nimic.
Telefoanele au inceput sa sune, mailurile sa curga. Evident, doar era vorba de un catel de rasa, tanar si...GRATIS!
Printre toate aceste solicitari, am primit un mail care mi-a atras atentia. Si intuitia mi-a spus din start ca e de bine. Si nu am gresit. Am continuat sa schimbam mailuri, ne-am auzit la telefon si astazi, am avut placerea sa ne cunoastem.
Am avut toata ziua de astazi un sentiment de multumire si liniste. Este o adoptie pe care am facut-o cu tot sufletul. Desi ma atasasem de Blu, am dat-o cu inima impacata si cu certitudinea ca ii va fi...nu bine...ci excelent!
Lectia pe care am invatat-o de data asta(de fiecare data mai invat cate ceva): sa-mi ascult intuitia si, in pofida numeroaselor esecuri intr-ale adoptilor, sa raman cu certitudinea ca mai exista si oameni minunati si responsabili. Experienta de astazi sta marturie.
Poze cu SANDRA Blu din prima ei seara, in noua ei casa, in noua ei viata:
